"life is worth losing"

flori

2009-08-28T14:55:00.000-07:00

florile mele s-au incapatanat sa infloreasca impotriva vremii friguroase si vantoase de afara. timp de o luna jumate cat am fost plecata din tara, nici nu s-au silit sa creasca, desi vecinul meu dragut le-a udat si ingrijit in lipsa mea. de cand le-am luat inapoi in primire au crescut ca in povesti, asa de mult incat vecinul m-a intrebat daca mi-am luat intre timp alte flori. mi-e si mila de saraca primula care a confundat anotimpurile si a inflorit in plina toamna..

la frizer

2009-08-18T10:27:00.000-07:00

pentru multa vreme asteptam vizita bianuala acasa in Romania ca sa ma tund. am incercat de doua ori fara succes sa gasesc un frizer/hairstylist potrivit pentru mine, dar de fiecare data pana si simplele "scari" ieseau de fapt "laţe". nu mica mi-a fost mirarea cand am descoperit cat de aproape este frizerul de mine de fapt. locuieste pe aceeasi scara, un etaj mai jos. bineinteles in bunul spirit olandez, cum vorbesti cu vecinii de paste si de anul nou, erau putine sanse sa ne intalnim, ba chiar sa schimbam doua cuvinte, mai mult decat politicosul salut. dupa un an am indraznit totusi sa leg doua vorbe si sa aflu astfel ca e frizer la un salon scotian. stiam deja ca scotienii sunt asi in asta, si desi el este elvetian, am zis ca merita sa incerc. rezultatul a fost unul foarte placut. nu numai ca a reusit sa ma tunda cum am vrut eu, dar a descoperit una din slabiciunile mele si anume "facutul in par". ii ia o vesnicie sa ma tunda, dureaza cam doua ore. dar mie imi place, as sta pe scaunul la frizer toata ziua si as toarce ca o mâţă. cat de multumita sunt dupa, se poate vedea mai jos. nu stiu exact din care dintre motive:)

mici placeri

2009-08-18T05:28:00.000-07:00

Daca inca nu ati dat inca de Etsy, foarte bine! mai este timp sa va salvati buzunarul si economiile. eu, insa, nu sunt la fel de norocoasa si nu trece luna in care sa nu cedez ispitei. voi mai scrie despre restul comorilor ce le-am gasit aici intr-o alta postare, insa acum, va las cu descrierea si poza ultimei achizitii. cred ca intr-o alta viata am fost o gaita, zau asa:)

"Gorgeously plump onion-cut labradorite briolettes, full of wonderful blue flashes of colour, dangle off shimmery 14k gold filled chain. These beautiful, mysterious flashes of colour appear with every turn of your head. Earrings measure a petite 4cm long from the top of the 14k gold filled earring hooks. Onion-cut gemstones are rarer and these labradorite are AAA quality. Perfect luxe jewelry for everyday. "

ganduri

2009-08-18T02:53:00.000-07:00

e soare, ziua a inceput bine. sunt plina de energie la gandul ca voi duce la capat miniproiectele incepute. desi totul pare sa fie negativ in jurul meu, criza, somaj, lipsa joburi, falimente peste falimente, viata pare ca merge inainte, fara sa-i pese de circumstante.

observ ca micile preocupari din ultima vreme nu imi dau ragaz sa ma plictisesc. inca nu m-am plictisit de barcuta noastra si de canalele Amsterdamului; nu m-am plictisit de a face poze pe telefon si a le imparti cu lumea interesata de ele. nu m-am plictisit sa caut fotografii interesante pe internet de design interior si sa visez la cum imi voi decora viitoarea casa sau cel putin camera mea noua din Romania, nu m-am plictisit sa "sap" pe Etsy pentru a gasi comori pe care pe urma sa le cumpar :) nu m-am plictisit de a tine cura si a merge la sala regulat.

realizez ca as putea trai asa o vesnicie, daca nu mi-as dori mai multe de la viata, daca dorinta de a-mi cumpara lucruri noi - s-ar opri aici. incep sa ii inteleg pe cei ce traiesc pe strada, fara un tel anume, fara multi bani, fara dorinte si aspiratii. practic, viata merge inainte si fara toate astea, intr-un "dolce far niente".. oare nu sunt ei mai liberi, mai fericiti? oare toate dorintele astea nu ne ingradesc ? nu ne fac sa ne pierdem o mare parte din viata facand - nu ceea ce ne place ci ceea ce trebuie, ca la sfarsit sa fim recompensati pe moment, fiind multumiti ca ne putem cumpara o haina noua, un gadget, etc.

dar din pacate e prea tarziu pentru mine sa gandesc asa. am gustat deja din marul discordiei si sunt infipta adanc in mersul firesc al mondenului. nu ma pot trezi bine daca nu am cafeaua si ultimele stiri de pe laptop la indemana, nu pot sa imi imaginez cum ar fi fara sa pot calatori, macar o data pe an intr-un loc departe de aici sau cum ar fi sa nu imi pot permite sa intru in orice cafenea draguta din Amsterdam si sa imi comand cea mai interesanta cafea din meniu.

ii invidiez pe cei cativa care au reusit sa isi faca din pasiunile lor o meserie si sa aiba succes in ceea ce fac.. si tu, din care sleahta faci parte ?

home sweet home

2009-05-19T12:25:00.000-07:00

am tot amanat sa scriu pe blog in ultimul timp desi blogul se uita la mine insistent cu privirea aia de "ce-ai facut pentru mine in ultima perioada"...

ce-am facut mai nou pentru blog e sa-l insel cu nesimtire cu frate-so wordpress.. si acu updatez acolo instantanee de pe telefonul meu mobil, fara prea multa vorbarie pe langa.. (o poza face cat o mie de vorbe, gen).

ce-am facut pentru mine in ultimul timp e sa ajung la concluzia fericita ca imi place Amsterdam si ca nu m-as muta de aici nici macar pentru pentru laudatul Zurich (care cica e pe primul loc mondial de mai multi ani ca nivel de trai)... oras in care urma sa ma mut eventual asta vara, razgandindu-ma dupa o vizita de o saptamana pe plaiurie ciocolatii tomblerone (*nu, Milka nu e ciocolata elvetiana cum crede toata lumea, inclusiv moi pana la vizita cu pricina).

mi-a luat ceva sa imi dau seama ca sunt fericita aici si anume 2 ani... pana acum am tot plans dupa tara mea, dupa Elvetia, dupa tari calde si alti draci beti... si deabia acum ma pot referi la Amsterdam ca si la casa mea. Acasa.

nu voi scrie ce m-a facut sa imi schimb parerea despre Elvetia, poate intr-un post viitor, nici nu aprofundez de ce dintr-o data ma simt ca acasa in Amsterdam... pentru ca exact-exact nici eu nu imi dau seama..

poate din cauza ca a trecut vremea depresiva si dintr-o data Amsterdamul isi arata o alta fata, scaldata de soare?

poate din cauza ca mi-am luat o barcuta draguta care, neasteptat, iti descopera parti neaccesibile cu piciourul? si poate pentru ca imi dau seama ca inca nu am descoperit tot ce era de descoperit in Amsterdam?

poate ca din cauza ca am scos bicicleta de la iernat si acu ma simt mai voioasa si energetica in fiecare zi, pedaland catre servici si zambind celor alti zeci de mii de biciclisti in drum spre lucru? iti dai seama cate zambete?

oricare ar fi cauzele - cred ca e un motiv bun de sarbatoare, drept pentru care inchin un pahar de sampanie! Cheers!

bicicle diary

2009-02-27T03:00:00.001-08:00

+ sursa poza +

in Olanda vei fi calcat mai degraba de bicicleta decat de masina.

olandezul s-a nascut cu o bicicleta sub fund. daca nu reuseste sa o conduca la varsta de cateva luni, nici o problema, rezolva parintii asta in locul lui. mai toti parintii olandezi au biciclete cu scaunele minuscule pentru plozi. uneori chiar 2. unul in fata altul in spate. inca reusesc sa ma uimeasca mamele imbracate la 4 ace cu tocuri de 12 si fusta, incalecate pe furia de bicicleta, cu 2 mici scartaitori calare, taind calea tramvaielor fara nici o jena sau frica.

mie mi se face pielea de gaina numai cand le vad.

partea de canale a orasului, cea mai interesanta de altfel, e plina de intersectii. cel mai amuzant este ca la nici o intersectie nu exista nici o regula de circulatie aparenta, pentru ca nu exista nici un indicativ. circulatia se face dupa regula: cine e primul in intersectie - trece primul. de multe ori insa omuletii nu calculeaza corect distanta si evident ajung sa se intersecteze.

ca sa numai vorbim ca pe trecerea de pietoni, biciclistii nu iti acorda niciodata prioritate.

se opreste masina, tramvaiul, semi-masinuta pentru persoane speciale, autobuzul si scuterul.. da bicicleta niciodata! trece cu nesimtire pe rosu, te calca, te ocoleste, sare peste, dar de oprit nici vorba.

cei mai periculosi sunt insa, bineinteles, turistii care inchiriaza biciclete.

nu numai ca nu au experienta olandezilor in arta pedalarii, dar intre turele de oras, se mai opresc si pe la coffee shopuri - si nu pentru cafea... cred ca intr-adevar asta este o experienta de neuitat. de aceea si nu numai exista si nenumarate ghiduri de a nu te omori pe bicicleta in Amsterdam.

atentie se filmeaza

2008-11-12T03:58:00.000-08:00

in fata canalului unde lucrez se intampla chestii ciudate.

azi am auzit impuscaturi iar, exact la aceeasi ora ca si ieri. incep sa realizez ca satucul asta e de fapt un mare oras artistic si cultural, in care in numele artei, oamenii se impusca pe canale.

doua barcute cu motor se urmareau de zor sub ochii entuziasmati ai oamenilor de la geamuri. nu numai ca se urmareau, dar se si impuscau una pe alta. alte doua barcute, in spate, filmau de zor si altele doua strangeau urmele primelor doua. mai erau prezente in peisaj o barca de politisti, o barca de salvare si bineinteles oamenii de la geamuri bucurosi ca li se intampla ceva incitant pe saptamana respectiva.

inca nu am reusit sa aflu ce film turnau si nici de ce in fiecare zi trec pe aici exact la amiaza.. dar ce conteaza e ca din cauza lor mi-am amanat pranzul cu jumatate de ora, ceea ce in perfectiunea ordinii de aici e ca si cum ai cere cuiva sa stea cinci minute dupa program. va rog sa plangeti pentru mine. :))

Brandusele de toamna

2008-10-09T07:27:00.000-07:00

apar in fiecare an cu o precizie uimitoare. iti poti fixa ceasul dupa ele. ceasul biologic. stii ca e toamna cand le vezi rasarind zglobii si umpland orizontul de nuante violete. una dintre primele bucurii traite aici e sa vad brandusele de toamna, pe un spatiu verde din fata "blocului". mai bine zis, al cladirii de apartamente, in care locuiesc. fiindca aici, un bloc cu patru etaje inseamna un bloc cu patru apartamente.

saptamana asta le-am zarit din nou in sfarsit. a fost si ziua in care am simtit nevoia unei jachete mai groase peste tricou.

primul imbold anul trecut a fost sa alerg si sa le culeg. apoi, cu ele in mana, victorioasa, sa le arat prietenului meu, cu gandul ca se va bucura si el. dar reactia lui a fost una mai putin asteptata de mine. "- eeeeewwww! ia-le din fata mea! le-ai cules de pe terenul din fata, asa-i ? Ala e terenul de scos cateii afara!"

pffffff, cata lipsa de emotivitate. ce diferenta de cultura/educatie ma gandeam. in copilarie, abia asteptam sa vina toamna ca sa pot culege brandusele de pe dealuri. dar viata "in the big city" te face sa nu mai dai importanta unor lucruri asa de simple, precum brandusele. pacat, imi zic. sa fii mare inseamna sa ignori brandusele.

si totusi nu ma pot abtine sa le observ, cu greu ma abtin sa le miros. anul asta ma rezum insa la a le privi si facut poze. sunt curioasa cati ani vor trebui sa curga pana voi trece pe langa ele fara sa le observ.

amsterdam - a doua zi

2008-09-12T00:36:00.000-07:00

a doua zi a fost mai bine. am iesit la plimbare prin oras si am facut poze multe. am descoperit orasul, de multe ori surprinzator. incepuse sa prinda putina culoare in ochii mei. printre tonurile de gri si maro, incepuse sa curga si verde, rosu, galben si putin albastru pe alocuri. ma fixasem pe culori, ca sa ascund griul din suflet. am vazut primii "papuci" de lemn vopsiti, numiti clogs, primele sute de biciclete impopotionate, balcoanele cu flori rosii atarnand in vant si tramvaiele albastre.

incepusem sa simt si mirosuri colorate. ma simteam ca un nou nascut care intalneste pentru prima data lumea inconjuratoare si o descopera prin simturi.

cel mai penetrant miros, care izvorea din mai toate nisele din centru, era unul dubios. semana cu mirosul de vinete prajite. m-am gandit ca nu se poate ca amsterdamezii sa prajeasca vinete in centru, asta e ceva specific romanesc. si nici nu era toamna. mi-i imaginam ascunsi pe dupa fatadele de caramida, prajind vinete pe gratar.

cateodata mirosul asta era taios. tot timpul venea amestecat cu fumul de tigara. initial era cumva parfumat, apoi mirosea a vanata coapta, dar inevitabil catre sfarsit iti venea rau de la el.

prietenul meu se distra copios.

"- vanata coapta? haha. nu avem asa ceva aici. e mirosul care vine din coffee shopuri."

"- huuh ? aici asa miroase cafeaua? " ;

"-nu, nu..." rase in continuare. si ma lasa in ceata. ceata de miros de coffeshop.

aveam sa aflu pe urma ca de fapt sunt putine coffee shopuri care servesc cafea. altceva se coace acolo.

pe urma am descoperit canalele si m-am indragostit de peisaj. intotdeauna am iubit apa. am gasit locul potrivit- aici e mai greu sa dai de pamant. Amsterdamul e de fapt format din 90 de insulite legate de 1500 de poduri. asa se explica de ce de sus, din avion, parea ca o plantatie de orez.

apoi am luat masa intr-un mic restaurant stil "fusion". pe atunci nu stiam ce inseamna. acum imi dau seama ca e un cuvant pretentios pentru ceva ce nu e autentic. restaurantul era cu specific asiatic. am mancat pentru prima data salata de iarba de mare cu susan si dim sum. eram inebunita de noile arome. dim sum e ceva ce numai asiaticii au rabdare sa faca. mici imbucaturi gustoase si frumos impachetate, servite estetic... pe farfurii patrate. daca ar fi numai mama aici sa-i dau sa gust, ma gandeam. bineinteles ca ar refuza, numai pentru faptul ca e ciudat sa mananci cu doua bete. mai bine ii fac poze si ii arat.

dupa 250 de poze mai tarziu si durere in tot corpul de atata umblat, realizez ca orasul asta e mult mai mare decat ma asteptam, ca nu am parcurs decat centrul si inca nu l-am parcurs pe tot. ma simt mica si neinsemnata. o furnica oarecare pe pamant.

la sfarsitul zilei, as fi vrut sa vad o figura cunoscuta care sa ma salute sau macar sa dea din cap nepasator, din obligatie. dar singurii care te saluta aici, sunt cei care vor sa-ti vanda ceva, sau sa iti ceara ceva. aici nu te intalnesti intamplator cu cineva pe strada. e prea mica probabilitatea sa vezi pe cineva cunoscut. nimeni nu te cunoaste, nimeni nu iti are treaba.

dar daca stau bine sa ma gandesc acum, e oarecum reconfortant.

primele impresii

2008-09-03T07:26:00.000-07:00

e deja un an de cand m-am mutat in Amsterdam. inca imi amintesc perfect de primele momente de cand am pasit prima data pe taramul olandez.

inca din avion, toate mi se pareau ordonate, exasperant de ordonate. toti copacii aliniati in paduri, toate casele puse acolo cu rigla, parca, ochiuri de apa la tot pasul. de sus arata ca o plantatie de orez. m-am uitat in zadar dupa dealuri, ca de munti stiam ca nu sunt. nici urma. nici macar o dalma rasleata. totul plat ca in palma.

din aeroport se ia trenul catre Centraal Station. faimoasa gara din centrul Amsterdamului. maronie. acoperita cu schele si pe deasupra lor, fireste, postere cu fosta gara in caz ca ti se face dor.

oameni grabiti in toate partile. eu, foarte obosita dupa drumul de 2 ore si dupa 12 ore de asteptat dupa avionul intarziat. oamenii se dadeau de mine, ma ocoleau, ma depaseau. simtindu-ma ca un obstacol in fata lor, ma dau la o parte pe o alee mai linistita. prietenul ma ia de mana si ma trage din calea bicicletelor. imi zice ca aia nu e alee pentru pietoni ci straduta pentru biciclete. hmm.. ma gandesc, aici oamenii au strazi pentru biciclete. la noi acasa doar masinile au privilegiul asta. si uneori si pietonii. dar mai rar.

pe urma mi-am dat seama ca toate sunt gri, maro sau brun-caramiziu. tot: cladiri, case, blocuri, canale, cafenele, dale, strazi - toate in aceasi nuante. asta m-a deprimat teribil. eram obisnuita de acasa cu orase si sate colorate pestrit, culori vii care ascundeau cumva sufletul gri al oamenilor ce locuiau in ele. aici oamenii nu se ascund.

in contrast cu fatadele anoste, oamenii din jur erau foarte colorati. in cinci minute am reusit sa identific cel putin zece natii si trei rase, la acelasi stop de tramvai. mi-am zis ca e din cauza ca suntem in fata garii internationale. aveam sa descopar mai tarziu ca de fapt populatia amsterdameza e alcatuita din 33% olandezi si restul emigranti.

apoi am ajuns la resedinta unde urma sa locuim temporal. am intrat in casa Sandrei stinghera. era colorata in culori vii. aha! aici oamenii tin culorile pe interior, imi zic. la noi, oamenii au culori pe exterior si gri sau alb-murdar pe dinauntru.

"- vrei un ceai? " ma intreaba politicos stapana casei. "ceai? dar nu sunt bolnava". imi intinde ceasca din portelan frumos asortata cu culorile de pe pereti. imi explica zambind ca aici oamenii beau ceai ca sa se relaxeze. de pilda dupa un drum lung.

mi se pare ciudat, dar accept din politete. intr-adevar, mirosul placut al ceaiului de lavanda si earl grey ma destinde. ma decid sa imi largesc cunostiintele despre ceai, mai ales dupa ce m-a servit cu o prajiturica de ceai. la noi ceaiul se serveste cu febra.

dupa o mica introducere, despre ea, despre Olanda, despre tablourile de pe perete pictate de ea, imi pune ucigatoarea intrebare. "-si, inca nu ti-e dor de casa?nu o sa-ti fie dor de a tai?". incercam sa aman momentul trezirii, sa evit palma peste fata. lumea imi vajaie in cap, ochii se umezesc. incep sa realizez in sfarsit ca nu mai sunt acasa si nici nu voi mai fi degraba, ca acu sunt departe de tot ce mi-e cunoascut si drag, ca acu sunt dependenta de un singur om, cel putin pe moment. greu moment. raspund cu voce tremuranda ca inca nu imi dau seama. de fapt in sufletul meu stiam ca as fi vrut acum sa fiu acasa la mama, pe balcon cu ea, sa imi beau cafeaua si sa povestesc vrute si nevrute, sau cu prietenele la o barfa, sau prin muntii mei dragi, si acum le simt mirosul. dar am ramas tacuta si gandita si nu i-am mai spus nimic din toate astea. imi era frica sa nu ma apuce o nebunie de moment si sa imi cumpar bilet de avion inapoi acasa. am fost la un pas. in schimb m-am retras in camera mea, incercand sa adorm. a fost prima seara cand am dorit sa adorm un somn lung si a doua zi sa ma trezesc acasa...

asa a decurs prima zi a mutarii mele aici. acu, la un an de cand sunt aici, inca mai am seri in care imi doresc sa ma trezesc acasa..

povestea salciei plangatoare

2008-09-02T20:35:00.000-07:00

poza luata de aici

e o poveste despre un om, care era apasat de probleme. si omul cu pricina era asa de suparat, incat se decide sa se destainuie unui prieten.nu inainte de a-i cere sa tina secretul numai pentru el. zis si facut, omul isi spune pasul, se simte usurat si pleaca acasa zambind.

prietenul sau insa, aflandu-i secretul, incepe sa se simta impovarat. neputand sa spuna nimanui, povara creste in sufletul lui, din ce in ce mai mult. intr-un final, se hotaraste sa faca o plimbare pe malul lacului, pentru a se usura de gandurile negre.

in drumul sau, pe malul lacului, intalneste o salcie, care isi pleca ramurile in vant, leganandu-le pe unda apei. se aseaza cuminte sub copac si incepe sa ofteze greu, gandindu-se la secretul apasator. fara sa isi dea seama, incepe sa povesteasca in soapta. incet incet, isi spune tot pasul cu glas tare, nestiind ca salcia il asculta. eliberat de secret, pleaca acasa fericit.

salcia, plecand urechea la povestea trista a omului, auzind tot, incepu sa o povesteasca la randul ei vantului, lacului, pasarilor care isi faceau cuib in ramurile ei si tuturor celorlalte salcii de pe malul lacului. de atunci, la fiecare adiere a vantului, salcia isi plange povestea...

...si daca esti atent cu adevarat, cand stai sub o salcie o vei auzi si tu...