apar in fiecare an cu o precizie uimitoare. iti poti fixa ceasul dupa ele. ceasul biologic. stii ca e toamna cand le vezi rasarind zglobii si umpland orizontul de nuante violete. una dintre primele bucurii traite aici e sa vad brandusele de toamna, pe un spatiu verde din fata "blocului". mai bine zis, al cladirii de apartamente, in care locuiesc. fiindca aici, un bloc cu patru etaje inseamna un bloc cu patru apartamente.
saptamana asta le-am zarit din nou in sfarsit. a fost si ziua in care am simtit nevoia unei jachete mai groase peste tricou.
primul imbold anul trecut a fost sa alerg si sa le culeg. apoi, cu ele in mana, victorioasa, sa le arat prietenului meu, cu gandul ca se va bucura si el. dar reactia lui a fost una mai putin asteptata de mine. "- eeeeewwww! ia-le din fata mea! le-ai cules de pe terenul din fata, asa-i ? Ala e terenul de scos cateii afara!"
pffffff, cata lipsa de emotivitate. ce diferenta de cultura/educatie ma gandeam. in copilarie, abia asteptam sa vina toamna ca sa pot culege brandusele de pe dealuri. dar viata "in the big city" te face sa nu mai dai importanta unor lucruri asa de simple, precum brandusele. pacat, imi zic. sa fii mare inseamna sa ignori brandusele.
si totusi nu ma pot abtine sa le observ, cu greu ma abtin sa le miros. anul asta ma rezum insa la a le privi si facut poze. sunt curioasa cati ani vor trebui sa curga pana voi trece pe langa ele fara sa le observ.
